Care sunt semnele ca trebuie sa te desparti de o organizatie?

Fiecare dintre noi ajunge, la un moment dat, sa isi spuna “enough is enough”, ca e momentul sa iti vezi de un alt drum, ca fizic / emotional nu mai poti, ca vrei sa mai crezi in ceva etc. Si trebuie sa recunoastem ca nimic nu se mai potriveste tiparelor mentale cu care am crescut: sa fii omenos, fapte si nu vorbe, capu’ plecat sabia nu il taie, sa iesi la pensie de la jobul pe care il ai, sa iti respecti seful, sa ai rabdare ca oceanul e facut din picaturi, sa ii lasi pe ceilalti sa te remarce, sa intorci si obrazul celalalt, sa fii perfect, sa fii puternic etc.

La job, volumul de munca ia proportii de la un trimestru la altul, iar tu incepi sa nu iti mai faci timp pentru familie, prieteni, copii – ma rog, exista si varianta ca fizic sa fii prezent, dar conectarea emotionala sa nu se produca – sa ai atacuri de panica duminica seara la gandul ca vine ziua de luni, sa mananci anapoda, sa te doara ba una, ba alta, sa fii ba apatic, ba disperat sa mai traiesti si sa mai simti ceva ca in adolescenta, sa te arunci in munca seara de seara sau week-end de week-end etc.

Apoi iti pui intrebarea, poate, “pentru ce”? Cand incepi lista cu: rate la banci, gradinita copiilor, medicamentele parintilor – pentru ca pensia nu le ajunge -, vacantele cu care te-ai obisnuit, ai senzatia ca asta iti e soarta, iti e teama de necunoscut, de incertitudine si incet, incet, cu disperare te mai agati de job si incerci sa mai iei o gura de oxigen pentru inca un trimestru, an financiar. Si dupa cateva astfel de episoade incepi sa iti spui: “enough is enough” – si incepi sa iti ordonezi gandurile.

Ce motive se pot regasi pe lista ta atunci cand te gandesti sa parasesti ogranizatia actuala?

  • Valorile tale nu se mai regasesc in cele ale organizatiei. Nu mai crezi in ce “crede” compania – principiile si misiunea nu mai sunt pe aceeasi directie cu cele ale tale. Cand nu mai crezi in ceea ce faci, nu mai sta pe ganduri. Cauta ceva cu semnficatie si insemnatate pentru tine.
  • Cand simti ca nu mai inveti nimic. In aceeasta lume competitiva este nevoie sa fii vandabil la orice varsta. In plus, invatarea continua te dezvolta nu numai pe plan professional, ci si personal. La fel, cand simti ca nu faci nimic, cand rutina se insinueaza si faci acelasi lucru de luni / ani de zile, intr-un ritm subdimensionat. Cand nimic nu te mai provoaca, cand nu mai primesti noi responsabilitati etc.
  • Cand nu ai fost promovat… din nou. Fii atent la dinamica organizationala, cere feedback – concret. Daca mesajele sunt confuzante, pe de o parte primesti feedback bun, ti se dau proiecte noi, de amploare, managerul tau iti repeta ca esti “om de baza”, iar promovarea este “data” altcuiva – si nu pentru prima data – decizia de a pleca nu o mai poti pune la indoiala.
  • Cand muncesti mai mult decat esti recompensat. Cand cunosti “valoarea” muncii tale, contributia ta la succesul organizatiei / a obiectivelor organizatiei, iar veniturile salariale pe care le primesti sunt cramponate intr-o grila – uneori mai favorabila noilor veniti – e momentul sa pleci.
  • Cand te trezesti dimineata si nu iti gasesti sensul, cand entuziasmul dispare
  • Cand echipa/organizatia din care faci parte nu au o reputatie prea buna pe piata
  • Cand echipa ta este disponibilizata /bugetul realocat, inseamna ca echipa ta, obiectivele echipei tale nu sunt o prioritate pentru department/organizatie
  • Cand pierzi o sarcina pentru ca intr-un one to one cu seful tau te-ai consumat la maxim, pentru ca petreci seara dupa seara la birou, pentru ca te simti vesnic sub presiune si ai senzatia ca orice ai face nu este suficient.
  • Cand trebuie sa te prefaci ca iti place seful. Oricat te-ai preface, oameni suntem si … simtim. Asa cum tu nu il placi pe seful tau, nici el nu te place. La fel daca ai o parere proasta despre seful tau. Cand seful tau cauta osanale si tie, oricat te-ai stradui, nu iti iese “sa te bucuri” si sa faci “zgomot entuziast” alaturi de ceilalti…
  • Cand incepi sa ai atacuri de panica, sa nu mai dormi noapte dupa noapte de griji, cand incepe sanatatea sa se deterioreze
  • Cand iti petreci pauzele de cafea vorbind cu colegii tai despre cat de mult detesti locul in care lucrezi
  • Seful tau nu te place – cateodata se intampla
  • Cand ai tot fost mutat pe orizontala, pe fel de fel de proiecte si echipe, dar nu a avut loc vreo promovare
  • Cand ai avut cateva relatii cu colegi / colege si toata lumea stie si vorbeste despre asta
  • Cand castigi la fel de mult / de putin ca atunci cand te-ai angajat in companie – adica acu’ cinci ani 🙂
  • Cand primesti o oferta de job care iti depaseste asteptarile
  • Cand esti atat de stresat incat ai devenit o bomba emotionala – inainte de a ajunge la punctul sa explodezi, trebuie sa fii constient de nivelul de stres si sa schimbi ceva rapid. Asta inainte de a fi concediat.
  • Cand ti se pune eticheta de “specialist” sau “expert” si esti primul cautat sa te ocupi de task-uri peste taskuri; nici seful tau, nici colegii nu vor mai vedea daca esti competent si pe alte zone. Astfel, jobul tau va deveni rutinier / obisnuit, iar tu esti lipsit de dezvoltarea de noi competente si de obtinerea de noi proiecte pentru a-ti scoate in evidenta abilitatile.
  • Cand colegii tai se poarta “altfel” cu tine decat cu ceilalti
  • Cand pur si simplu stii si simti ca trebuie sa pleci din acel loc

Ar mai fi si alte motive? Lista este deschisa.

Daca te simti nehotarat sa parasesti locul de munca pe care il ai, nu renunta la jobul actual. Deocamdata. Poti sa cauti un alt loc de munca in liniste. Acum ai ragaz, iar daca se intampla ceva bun la locul de munca actual, ai deja optiuni. Nu este nimic mai rau decat sa te agati disperat de ceva ce nu mai merge – nu iti mai merge la suflet – si, este mai dificila situatia cand angajatorul decide sa renunte la tine, decat sa decizi tu pentru tine aceasta schimbare.

Pentru tine, draga cititorule, iti doresc mult succes in tot ce iti propui si … schimbari pe masura asteptarilor tale!

Pentru feedback, opinii, experientele tale, poti folosi zona de comments sau adresa de email: carmen.voican@hrnouveau.ro. Multumesc

UPDATE:

Are un grad impresionant de adevar. 🙂 As mai adauga urmatoarele motive pentru care merita sa te despati de companie: Cand grupul din care faci parte incearca sa se pozitioneze ca fiind a doua ta familie:
adica vrei nu vrei, te obliga seful sa mananci cu colega indiferent cand isi termina ea task-urile sau barfele organizationale :-), cand mergi la fitness sau la shopping tot cu colegii de departament, cand petreci weekendurile mai mult in teambuilding, cand iti dai un sfert din salariu lunar pe cadourile tuturor colegilor din companie, cand esti numit spargator de gasca daca iti permiti sa refuzi o invitatie la cinema, la sauna sau la masaj cu colegii de departament, in weekend, cand ti se spune ca esti oportunist, daca vrei sa inveti si sa te dezvolti mai mult.
(de la Mihaela input) – Multumesc, Mihaela!

2 Responses to Care sunt semnele ca trebuie sa te desparti de o organizatie?

  1. Alina says:

    Multumesc pentru articolele pe care ni le oferi. In foarte multe dintre ele m-am regasit, insa in cel de fata cu precadere. Sunt doua luni de cand am decis ca este timpul sa ma despart de locul in care lucrez (intre timp, am intreprins si demersurile necesare) iar motivele pe care le-ai enumerat au venit ca o confirmare a concluziilor la care ajunsesem deja.

    • Carmen Voican says:

      Alina, … toate “se intampla” sa aiba o introducere, un cuprins si o incheiere. Ai incheiat un capitol, bucura-te de o noua introducere! Mult succes in tot ceea ce faci!

Leave a Reply