Confort unisex

 

confort unisexDupa ce ne „asezam” la un job, intr-o relatie, incepe sa se insinueze o delasare care ne arunca intr-o indiferenta ciudata, apoi apatie a carei cauza este pe undeva prin preajma noastra si, categoric, in afara noastra. S-ar putea ca ponderea „starii” sa fie mai mare in viata personala si mai putin in viata de la job.

Acest „confort” este si feminim si masculin. Nu mai cucerim pe nimeni. Am obosit. Asteptam. Cerem. Avem pretentii.

Nu stiu cum e in preajma ta, dar in preajma mea sesizez efervescenta si cautare. Daca, initial, cand am terminat facultatea (si le-am „transmis” parintilor nostri dovada ca nu s-au chinuit degeaba cu noi ca sa ne creasca) se citea – eventual – doar pentru ca veneam de acasa cu exercitiul fictiunii, acum pare ca ne actualizam in permanenta (desi Barometrul Cultural 2014: Circa 14% dintre romani merg lunar in mall, doar 1,7% merg la biblioteca – mai jos linkul pentru toate celelalte statistici). Fie ca e vorba de fictiunea la moda, fie ca e vorba despre destinatii de vacanta si ghiduri de calatorie. Poezie mai putin, ce-i drept.

Si la serviciu si acasa, incepem sa ne „clocim” un confort – asa cum ne imbracam in trening din aceeasi comoditate si nu pentru ca ne-am da in vant dupa o viata sportiva. Femeia nu mai e femeie, barbatul nu mai e barbat. Parca nici nu mai stim cine si ce face, iar pretentiile in crescendo pentru cel / cea de langa noi. La job, in goana dupa obiective si livrabile, sub imperiul competitiei, este un amalgam naucitor de defeminizare si demasculinizare pentru a ne adapta si raspunde cel mai bine cerintelor organizationale. Munca din greu pentru a ajunge pe pozitii egale. Femeia in costum, cu cravata sau un deux piece anost. Femeia in blugi si o bluza aruncata pe ea ca sa fie. Barbatii in pantaloni skinny (nu ca as avea ceva cu pantalonii skinny). Barbatii in blugi si o camasa cu o rezistenta buna peste zile, nopti si evenimente. Femeile devin femei de 1 si 8 martie. Ca asa e conventia. Si ca trebuie. Si asa se cade.

Acasa, devenim mama, tata si atat. Femeia si barbatul dispar. Copiii stiu de mama si de tata. Tatal isi striga sotia, femeia, iubita noptilor fierbinti, prietena cea mai buna – „mama”. Sotia isi striga sotul, barbatul, iubitul noptilor fierbinti, prietenul cel mai bun – „tata”. Nici mama si nici tata nu mai au sex. Nici nume. Lipsa de roluri, de identitate, de modele. Lipsa. Iar cand citim, auzim, vedem in filme manifestari ale feminitatii, ale masculintitatii, nu rezoneaza nicicum cu noi, nu le intelegem, le manifestam sporadic si strain noua (ca atunci cand jucam role play-uri, straine noua, dar trebuie sa le facem ca asa ne cere trainerul / programul de dezvoltare la care participam). Studiu asiduu, cursuri pentru a deveni mame perfecte. Si tati perfecti – pentru ca cer mamele perfecte. Dar, dincolo de teorie si de ceea ce aplicam, ce se vede din afara? Este puterea exemplului elementul-cheie pe care il consideram? Ce simte un copil? Care este dinamica si coloritul relatiilor de acasa, din afara casei? Cata autenticitate exista? Ce se schimba in profunzimile noastre? Cat de mult ne „reparam” pe noi inainte sa ii reparam si sa ii inlocuim pe ceilalti?

Aboneaza-te acum pentru a primi articolele HR Nouveau direct livrate in Inbox-ul tau!

Barometrul Cultural 2014: Circa 14% dintre romani merg lunar in mall, doar 1,7% merg la biblioteca

Leave a Reply