eu cred in tine

without a compliment 2Desi am tot consumat filme si povesti (pentru ca in filme si povesti apar cu prisosinta cuvintele ce fac subiectul acestui post), nu m-am oprit niciodata sa ma intreb despre: crezi intai tu in tine… sau: tu crezi in tine? Sau: mama, du-te, fa asa cum simti tu, eu cred in tine no matter what! Intorcandu-ma in timp si in replici din viata mea, am cotroboit dupa o sonorizare interna a ceva atat de explicit, atat de asezat in cuvinte. (…)

Apoi, am inceput sa ma intreb cand am rostit eu asta, in ce imprejurari am rostit „increderea”, sprijinul neconditionat, iubirea, de cate ori am spus-o si cui anume.

Poate generatiile trecute nu erau atat de dibace in a formula cu voce tare ceva ce era interiorizat, poate s-a pus mai mult pret pe tacere si mai putin pe vorbe (vorba multa, saracia omului; fapte, nu vorbe; unde sunt vorbe multe, sunt fapte putine; dupa fapta si rasplata etc. ‚ sau… enjoy the silence… words are very unnecessary / they can only do harm… feelings are intense / words are trivial ….), poate nu se punea pret pe comunicare, pe relationare si, cu siguranta, nu exista atata deschidere in fata celorlalti, in fata lumii. Functiona din plin conditionarea (si metodele consacrate de recompense si pedepse) si perspectiva adultului in intelegerea vietii. Si generatiile par a se contura in cuvinte: unii iti spun: „ai grija!”, altii iti spun: „da-i inainte (cu tupeu)!” sau „e ok, sunt aici, daca ai nevoie de mine”; unii iti spun: „oceanul se face din picaturi”, altii iti vor spune: „astazi, fa ceva pentru tine, viitorul nu exista”; unii iti vor spune: „ai timp pentru toate”, altii iti vor spune „traieste, sa nu treaca viata pe langa tine” sau „orice ai alege, te iubesc”.

Cuvintele apar asa cum in viata apar persoane „de vreme buna”, dar si „persoane de vreme rea”. Cele care ne cunosc in momentele noastre de bune si nebune, de euforie, de curaj, de indrazneala, de iubire… Si persoane care apar cand suntem cazuti, obositi, incercanati, cu un discurs pe note ne-bune si negative, cu ura. Persoane care cred ca ne cunosc. Persoane care nu au habar de noi, dar care cred in noi. Persoane pe care le iubim si nu rostim.

Asa cum ne place sa auzim ca suntem iubiti, ca exista un cineva sau mai multi cineva care au incredere in noi, care ne plac chiar si atunci cand nu ne trece prin minte ca facem ceva deosebit, ma gandesc sa facem bine si sa exersam sa intoarcem aceste cuvinte catre oameni, aceiasi sau altii. Mark Twain obisnuia sa spuna ca poate trai timp de doua luni doar auzind un compliment. Aprecierea verbala poate sa insemne enorm pentru fiecare dintre noi. De aceea, iti propun sa nu fim doar prinzatori si pastratori de cuvinte si bucurii in sinea nostra. Sa fim si daruitori. Sa rostim.

Aboneaza-te acum pentru a primi articole noi, direct livrate in Inbox-ul tau!

Leave a Reply