Lumea este oglinda noastra

oglindaOdata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case, bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:

„Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de mare lancezeste pe pragul casei…”

La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gandi:

„Omu’ asta e un Don-Juan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste…”

In fine, un strain care se indrepta spre sat isi zise:

„Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna binemeritata…”

La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune insa multe despre cei trei oameni care se indreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un Don-Juan, iar al treilea un mare muncitor.

Lumea este o oglinda uriasa, care intotdeauna reflecta parti din noi insine. Fiecare trasatura este acolo dintr-un anumit motiv si toate trasaturile sunt perfecte, in felul lor.

* * *

Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.

Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.

Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care – latrand cu furie – se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.

In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suflare si plin de sange.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare.

Leave a Reply