Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte…

munca nu tb sa ne omoare

Si totusi, pare a fi o dependenta larg acceptata, considerata chiar valoroasa in societate. Desi credem ca noi, pe plan individual, am inventat-o, si am trait-o (sau o traim) din plin, dependenta de munca, din punct de vedere conceptual a fost definita prin anii ’60. Poate este vorba de o stima de sine scazuta si prin tot ce faci vrei sa demonstrezi si sa demonstrezi…, poate nu stii ce sa faci cu viata ta, poate e teama de esec, poate fugim de noi insine sau de viata personala care nu prea ne aduce mari satisfactii (este mai usor de gestionat munca decat viata personala), poate ne este mai usor sa deal with aspecte rationale decat cu cele emotionale etc. Tu stii cel mai bine care este motivul din spate. Sau, nu te-ai gandit pana acum.

Se manifesta prin luat de munca si acasa (adica laptop, hartoage, ganduri etc.) sau stat la birou multe ore mult peste programul de lucru (si nu doar pentru ca e impamantenit la tine in organizatie statul peste program). Adica, adio viata sociala (nu vorbim de cea de bifa pe care o indeplinim cu rigurozitate, ca pe niste task-uri din lista de to do-uri), neglijarea familiei, a prietenilor (asta daca mai sunt ceva prieteni prin preajma). Si, culmea este ca vezi toate astea ca fiind benefice, iti zornaie in minte argumentele pentru trairea acestei virtuti, te arunci orbeste in tot ce faci si mai mult decat atat, te simti ales in toata aceasta poveste organizationala / institutionala. Si trambitezi cu tarie ca este exact ce iti doresti, ca poti mai mult si ca asta e sensul pe care l-ai cautat de atata amar de vreme. Si orice ti-ar spune ceilalti, si oricum ar imbraca-o, esti convins ca ai dreptate, ca e tot ce iti puteai dori. Devii surd si orb la ce inputuri interfereaza din afara mediilor pe care tu le controlezi.

Daca aceasta fervoare este impletita cu hobby-ul, cu pasiunea ta, atunci lucrurile se complica intr-un roller coaster nebunesc: nu mai exista timp pentru altceva decat pentru munca, nu reusesti sa te deconectezi, sa te relaxezi, sa consideri si altceva important in afara de munca ta. Si uite asa ne trezim ca am dus aceasta munca si pasiune la un nivel superior: comportamentul compulsiv. Nici macar nu ai sef care sa fie demanding, sau ceea ce faci nu contribuie neaparat la obiectivele individuale pe care le ai, dar iti adaugi cu sarg noi si noi activitati, esti mereu pe fuga, nu te simti util decat facand lucruri legate de munca, grabit si… nu ar fi tacamul complet fara o privire piezisa aruncata „relaxatilor”, celor care nu se ridica la standardele tale, a celor care pur si simplu isi vad de viata.

La toate astea se adauga iluzia controlului absolut, iluzia puterii, a invincibilitatii, a suspendarii timpului etc.

Si, bineinteles, facem si sport si mancam sanatos (in incercarea de a controla mai mult si mai bine orice, in sustinerea visului si a soclului pe care ne-am urcat, in incercarea de a-i convinge pe ceilalti, in a demonstra… etc.). Si parca iluzia tineretii vesnice si „minunile” medicale (medicamente din ce in ce mai performante, clinici din ce in ce mai exclusiviste, proiecte ce in trecut pareau utopii –gen criogenarea ovulelor s.a.m.d.) sunt facute special pentru a rezista mai mult si mai bine la… munca.

Nu, bineinteles ca nu poate lipsi „bucuria” vietii impartasita cu ceilalti. Poza single sau de grup (a familiei) afisata atunci cand se strecoara ceva evenimente bine fixate si controlate pe harta personala. Atunci cand se interactioneaza cu cei care nu sunt din mediul profesional.

Concediile… luate pentru ca trebuie, pentru ca, poate, e presiunea familiei, pentru ca …, tu nu vrei neaparat. Iar in concediu parca te imbolnavesti, parca nu iti gasesti locul, vorbesti despre job. Si…, cumva, nu ai timp pentru toate cele lumesti, sunt prea banale si neimportante.

Cariera poti face si fiind relaxat (si daca ai sti cat de usor se vede inversunarea si zgomotul in care traiesti cu tine). Cariera poti face si cu rational si cu emotional. Munca si cariera nu inseamna o eticheta cu conotatie negativa. Ca dupa orice alta dependenta, ii recunosti pe cei care sunt acolo. Usor. La prima interactiune ii scanezi, cumva. Si te sperii. Pentru ca ai fost acolo. Pentru ca nu stii cum au trecut niste ani, pentru ca a trebuit sa inveti astfel niste lectii de la viata. Pentru ca ai reusit sa iesi si sa intelegi mai larg viata ta si … tot restul. Pentru ca este nevoie de un echilibru in tot si in toate. Dar, pentru toate astea este nevoie sa fii tu in echilibru, sa te simti tu ok. Iata cateva sugestii facubile pentru a ne detasa cumva, de a trai si munci altfel.

  1. Respecta orele de somn. 7-8 ore ideal. Verifica ce este cu ideea – pe care, poate, o ai – legata de „am o viata, doar nu o sa o dorm” si fii constient de faptul ca somnul pierdut nu il putem recupera nicicum. In plus, ceea ce faceam pe la douazeci si ceva de ani, chiar treizeci – sa dormi cateva ore, sa mai stropesti noaptea si cu ceva alcool, apoi sa te duci la munca – nu prea mai functioneaza. Si nici nu mai folosi nici argumentul ca Eliade isi imputinase orele de somn pentru a-si mari timpul de lectura. Ceasul nostru biologic ticaie.
  2. Weekend-ul rezervat familiei, prietenilor, hobby-urilor, petrecerii timpului in natura etc. Ne facem acest plan si ne tinem de el, chiar daca vineri seara nu ni se mai pare o idee buna. Ca si cum ti-ai cumpara bilete pentru o vacanta si nu te induri sa renunti la banii dati… Daca tot nu reusesti sa „iesi” din perspectiva mecanica si din scenariile tale si nu iti poti imagina ca lumea va mai exista dupa ce ne oprim noi din mincit, pune pe o foaie raspunsurile tale la urmatoarele intrebari: Care ar fi cel mai grav lucru care mi s-ar intampla daca weekendul acesta nu as mai munci / mi-as lua o zi libera? As putea sa supravietuiesc facand asta? Cum se vor descurca cei din jurul meu fara mine? Care este worst case scenario daca nu imi verific emailurile asta seara? etc.
  3. Respecta mesele si gustarile zilei. Si… hidrateaza-te. Ca doar stim ca nu iti mai arde sa mananci cand ai atatea de facut. O cafea, un ceai, o tigare si am uitat de foame.
  4. Munceste ca sa traiesti. Ar trebui sa avem mereu in gand faptul ca muncim pentru a trai si pentru a avea o viata cat mai confortabila. Si nu iti mai face planuri de viitor ca o sa ai timp la pensie, cand copiii sunt deja la casele lor, cand… Poate acel timp nu va mai exista, ca sa nu mai vorbim de relatiile deja construite sau compromise cu cei de acasa. Si… aminteste-ti: daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rada, povesteste-I de planurile tale de viitor. Verifica-ti si convingeriile din spate, scenariile tale de viata. Una dintre convingerile principale ale dependentilor de munca este ca mai multi bani ii vor face fericiti sau le vor face familia fericita.
  5. Lasa munca la serviciu si nu o mai cara acasa. Delimiteaza clar timpul si spatiul alocat activitatilor de birou. Asa cum ne lasam problemele de acasa la intrarea in firma, la fel, hai sa ne lasam problemele de la birou la birou. Si construieste conversatii cu cei dragi fara subiect office. Ideal ar fi sa gestionam situatiile, sa spunem NU, sa clarificam prioritatile si sa nu ne deschidem birou acasa. Daca ai un job ce presupune si munca de acasa, creeaza un loc special pentru munca astfel incat sa simti ca faci o trecere intre viata profesionala si cea personala.
  6. Afla cum fac altii. Viata e mult prea scurta pentru a invata doar din greselile noastre.
  7. Intreaba-i pe cei de acasa cum se simt, cum li se pare lor ca esti tu, ce cred despre disponibilitatea / absentele tale, ce isi doresc de la tine etc. Discuta cu ei despre cum poti mentine un echilibru intre viata de familie si job.
  8. Defineste ce inseamna succesul pentru tine. Raporteaza-te la tine si nu la ceilalti. 🙂

Aboneaza-te pentru a primi articole noi, direct livrate in Inbox-ul tau! Va urma: Atunci cand jobul tau iti conduce viata, ai nevoie de o viata sau de un alt job.

 Un ultim Q din 2014 cu spor la toate! Si cu multumire in suflet!

 

Leave a Reply