O intrebare de cand lumea: cine sunt eu?

cine sunt euEste evident: o intrebare prezenta de-a lungul timpului, al altora si al nostru. Suntem ceea ce facem? Acolo in esenta noastra, asta suntem? Suntem ceea ce spun altii despre noi? Suntem ce ne imaginam ca suntem? Dupa spusele lui Eric Fromm, omul este singurul animal pentru care propria sa existenta constituie o problema pe care trebuie s-o rezolve. Dincolo de orice teorie, cred ca pentru fiecare dintre noi vine un moment in care imbratisam acest demers, plonjand in cautarea lui Cine sunt eu? Este un demers care ne ajuta sa ne conectam mai mult cu noi insine si sa ne angajam mai bine in propria viata. Pana la urma nu suntem o „imagine” statica: curgem prin viata, ne re-gandim, re-organizam si ne re-consideram de-a lungul timpului si, din cand in cand, ne ajuta sa ne oprim sa mai stam de vorba cu noi.

Lumea fiecaruia dintre noi pare a fi un Goliat puternic, reprezentat de modele impuse de altii sau autoimpuse, un Goliat ale carui succese se masoara in ore nedormite, in prezenta noastra peste tot si in toate, in cuvinte pe care le folosim – neaparat inspirate, intr-o alunecare ardenta spre extreme si limite impinse, impuse de altii sau autoimpuse. Modelul mamei sau al femeilor din neam, aprige si barbate, modelul tatalui sau al barbatilor in dinamica de acasa, modelul femeii si nu al mamei, modelul femeii si nu al sotiei, modelul barbatului si nu al sotului, modelul barbatului si nu al tatalui. Cuvinte spuse de ceilalti si etichete lipite de primele amintiri ale noastre. Si profetii implinite. Modelul profesorului admirat. Modelul unui lider ce a lasat ceva impresii prin viata ta. Modelul relatiilor de acasa. Modelul iubirii conditionate. Valorile conditionate – lucruri pe care altii din viata noastra le-au considerat importante si care ne-au fost transmise si noua, iar noi le-am preluat automat. Asteptarile „business”-ului de a trai si muri pentru si prin evaluarea performantelor noastre. Comentariile profunde si suparatoare pe care le auzim de acasa, de la oameni pe care ii admiram, de la oameni de care ne pasa mai mult decat de noi, de la oameni pe care ii intalnim intamplator intr-un anumit moment in viata noastra, de la specialisti.

Ajungem sa ni-l facem prieten pe Goliat. Nu este dusmanul nostru. Noi, David, incercam sa ne explicam si sa traim impreuna cu tot ce inseamna Goliat. Pentru ca nu stim altfel, pentru ca ne cautam linistea si fericirea in afara, pentru ca nu mai stim cine suntem, ce vrem si in ce parte a o apucam, pentru ca nu am fost invatati si nici nu am vazut cum e sa traiesti cu tine inainte de orice si oricine. Exista o mare diferenta intre cine suntem noi cu adevarat si cine credem noi ca suntem. Cumva, sa incetam sa ne mai folosim trecutul pentru a ramane ancorati in ideile noastre despre cine suntem. Care sunt povestile cu care obsinuim sa traim si pe care ni le-am insusit ca fiind ale noastre? Cat de Goliat am devenit noi prin povestile pe care ni le tot repetam si cliseele & fixatiile care se incapataneaza sa stea lipite de noi? De exemplu, „o viata ai, doar nu o sa o dormi”; „traim o singura viata, deci sa ne distram cat de mult putem acum, aici, ca nu se stie daca vom mai avea ocazia”; „oricum nu conteaza decat sa-ti fie bine tie si celor apropiati, asa ca poti sa minti, sa furi, sa inseli, sa faci orice altor oameni pentru a obtine ce doresti”; „oricum nu exista consecinte, dupa moarte nu mai e nimic (sau daca e, te rogi putin si ajungi in rai)”, etichetele lipite de parinti, bunici si pe care nu le punem la indoiala si ne conformam in a ne comporta ca atare etc. Poate de aceea nici nu ne mai putem bucura. Pentru ca, desi facem fel de fel de activitati si ne implicam in fel de fel de proiecte, ne este mai putin facil sa ne oprim si sa ne ascultam pe noi, sa ne vorbim si sa ne intelegem. Dar pentru ca facem si dregem, avem iluzia ca suntem bine, echilibrati si impacati cu noi.

Este destul de anevoios sa te opresti, sa filosofezi, sa lasi emotionalul sa razbata si sa iesi de pe pilotul automat. E nevoie de straduinta sa devenim noi insine, sa nu ne mai identificam cu parerea altora despre noi, cu modul in care am fost perceputi intotdeauna de altii. Sa vorbim despre a fi. De ce fac ceea ce fac? De ce imi doresc ceea ce imi doresc? Pentru ce imi doresc sa simt? Fiecare dintre noi are o nametenie de Goliat de infruntat. Pentru ca noi ii dam putere, noi il adoram si il uram in egala masura. Si numai noi putem sa facem asta, cand vrem noi, cand este momentul, cand nu mai stim in ce parte sa o apucam.

Aboneaza-te acum pentru a primi articole noi, direct livrate in Inbox-ul tau!

Leave a Reply