Viata bate … povestile

 

viata bate povestile

Si cand spun ca le „bate”, ma refer la farmecul a ceea ce traim, la cum se intampla lucrurile, la cate aflam despre noi, la luptele cu fel de fel de demoni si balauri in cotidianul nostru, cai „inaripati” cu motoare din ce in ce mai puternice, gadget-uri care ne spun cum e vremea in partea celalalta a lumii si despre ultima suflare a Ursului-erou din gradina zoologica din nu stiu ce tara, despre faptul ca stiu ce face prietena mea fara sa vorbim prea des, ma gandesc la puterile pe care le capatam pentru a razbi in hatisul organizational si al politicii de birou, la vrajitoriile unui pachet aruncat intr-un cupor cu microunde si cina e gata (la fel pentru orice fast food), la un zbor de doua ore si esti in paradisul unui insule, despre cum jonglam cu cei „zece” galbeni si ne tot gandim cum sa-i inmultim, despre cum ne spunem dorintele (pe liste / pe frigider, pe retelele de socializare, in ultima zi din an – mangaind un pahar de sampanie sau invartind o tigare etc.)…

Ne plac povestile pentru ca se incheie cu happy end. Pai, ia opreste-te si tu cu sirul povestilor despre tine la momentul x de pe plaja, din calatoria y, la momentul romantic trait in cutare imprejuare, la ziua in care ai fost promovat(a), la ziua cand ti-ai vazut pentru prima data copilul, la prima coronita a copilului, la prima imbratisare, primul sarut, la ziua cand cel pe care il iubeai/o iubeai te-a luat de mana, la un sarut din partea insotitorului / insotitoarei din dreapta in vreme ce asteptai la semafor etc. Povestile se incheie cu nunta protagonistilor. Oare ce am mai afla daca povestea ar continua? Ce ar face fata / printesa? Dar baiatul / printul? Cu ce s-ar indeletnici? Ce ganduri haihui le-ar trece prin cap? Cumva, povestea ramane suspendata intr-o clipa pe care noi o traim infinit mai intens si mai des in vietile noastre.

Uitandu-ma la ochii ce ma urmaresc cand povestesc despre viata din povesti si rasfoim impreuna paginile colorate, imi dau seama ca nu avem povesti din care sa invatam cum sa ne purtam cu noi, cu ceilalti. Tocmai de aceea cred cu tarie ca printesele si eroii dauneaza grav sanatatii (s-au scris articole pe aceasta tema, gen sindromul printesei / al eroului). Cu siguranta ai citit basme re-inventate si re-interpretate de razi cu lacrimi cand scenariile si personajele se intorc cu susu’n jos, probabil ai si identificat ceva personaje de poveste pe la tine prin viata si ti-ai aflat sloganurile dupa care iti croiesti chiar si tu viata („munceste pe branci”, faza cu inecatul la mal, asculta de sora’ta ca e mai mare, parintii au intotdeauna dreptate etc.).

Si asa am inceput sa povestesc pe langa poveste, despre eroii vietilor noastre, despre noi, transformati sau nu in vreun animal simpatic. Tu ce povesti le citesti copiilor tai? Ce povesti le-ai citi – in cazul in care inca nu esti parinte? Foloseste campul de comments pentru a lasa recomandarile tale 🙂

Aboneaza-te acum pentru a primi direct in Inbox-ul tau articole noi!

One Response to Viata bate … povestile

  1. Madalina says:

    Eu le citesc orice fel de povesti: de la cele nemuritoare pana la Harry Potter. Am convingerea ferma ca e ceva bun in fiecare 🙂 Teea le asculta, Vlad se joaca intre timp, dar ceva-ceva ajunge si la el. Mai nou citim “Povestea fara sfarsit” a lui Michael Ende. Ma uimeste cum, la 6 ani, sta atenta si asculta o poveste dintr-o carte fara poze 🙂

Leave a Reply